Construind încredere, solidaritate și înțelegere reciprocă pentru o Europă unită.
LIGA PRO EUROPA îşi exprimă dezamăgirea faţă de reacţia disproporţionată şi inadecvată a Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României la declararea independenţei provinciei Kosovo. Prin atitudinea panicardă şi improvizată, autorităţile au creat un val de emoţie în opinia publică şi au legitimat virulenţa discursului extremist şi şovin din partea unor forţe politice marginale în căutarea unei relansări politice într-un an electoral.
LIGA PRO EUROPA, în calitatea sa de organizaţie a societăţii civile care a militat constant încă din decembrie 1989 pentru integrarea României în Uniunea Europeană şi NATO, îşi exprimă insatisfacţia că autorităţile române nu au ţinut cont de punctul de vedere al majorităţii statelor UE şi NATO în privinţa recunoaşterii independenţei Kosovo. Invocînd un aşa-zis interes naţional, care nu-şi regăseşte motivaţia în realităţile din România, autorităţile române, deşi conştiente că interesul naţional al României, pacea, stabilitatea, securitatea şi prosperitatea sînt garantate tocmai de apartenenţa la UE şi NATO, au optat pentru o poziţie marginală, aliniindu-se strategiei Federaţiei Ruse, ale cărei interese geo-strategice nu coincid cu cele româneşti.
LIGA PRO EUROPA a fost printre primele organizaţii care a atras atenţia asupra faptului că orice paralelă între Kosovo şi Transilvania este neavenită. Din păcate, această comparaţie a fost lansată tocmai de politicienii români, iar reacţia disproporţionată faţă de declararea independenţei Kosovo a creat pe plan internaţional impresia că România s-ar confrunta de fapt cu spectrul unor tensiuni interetnice ireconcialiabile. Această atitudine inconsecventă afectează credibilitatea şi previzibilitatea României ca stat membru al UE şi NATO, iar consecinţele pe termen lung sînt greu de evaluat.
Ca una din organizaţiile care a promovat constant reconcilierea istorică româno-maghiară, Liga PRO EUROPA este indignată de faptul că partidele româneşti proeuropene au cedat atît de uşor presiunilor naţionaliste ale extremiştilor. LIGA PRO EUROPA condamnă cu fermitate discursul politic antimaghiar şi antieuropean, ofensele şi insinuările aduse comunităţii maghiare, etichetată ca lipsită de loialitate şi avînd o agendă ocultă. Liga Pro Europa reaminteşte că minoritatea maghiară din România a avut o contribuţie substanţială la integrarea euro-atlantică a României şi a dovedit loialitate faţă de România prin opţiunea pentru instrumentele legale, de cooperare, participare şi solidaritatea pentru promovarea intereselor sale de păstrare şi dezvoltare a identităţii sale naţionale.
LIGA PRO EUROPA consideră neavenite manifestările iniţiate de Consiliul National Secuiesc sau Uniunea Maghiarilor de Pretutindeni care nu fac decît să potenteze discursul naţionalist românesc şi să obstrucţioneze negocierile instituţionale dintre majoritate şi minorităţi pentru adoptarea legislaţiei capabile să garanteze dezvoltarea în continuare a comunităţilor minoritare.
LIGA PRO EUROPA îşi manifestă speranţa ca autorităţile române îşi vor revizui poziţia în privinţa recunoaşterii independenţei Kosovo şi îşi vor aduce aportul, cu responsabilitate şi tact, la reclădirea încrederii dintre statele şi naţiunile din Balcani, contribuind la sprijinirea integrării lor euro-atlantice şi la procesul de reconciliere istorică.
20.02.2008
© 1989 - 2024 Liga Pro Europa